„Zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău” – Tom Wilson.
Un zâmbet sincer și deschis care vine din toată inima este expresia poftei de viaţă şi a stării de bine. Acesta construieşte legături între oameni şi trezeşte simpatia.
Alegerea culorii dentare reprezintă o etapă importantă care se realizează de către medicul stomatolog împreună cu pacientul. Există și situații deosebite în care tehnicianul dentar participă la stabilirea culorii.
-
Cum se procedează?
La lumină naturală, medicul stomatolog alege din cheia de culori nuanța care se aseamănă cel mai bine cu restul dinților prezenți în cavitatea bucală. Recomandăm cheia de culori Vita Classic sau 3D Master. În cazul în care pacientul este edentat total, culoarea se alege în funcție de vârstă și de culoarea pielii pacientului.
Este indicat ca lucrarea protetică să aibă o culoare asemănătoare cu dinții din imediata apropiere a restaurării.
Restaurarea trebuie fie cât mai puțin vizibilă în cavitatea bucală. Din acest motiv, nu este indicată alegerea unei nuanțe prea albe în speranța că dinții artificiali vor fi „mai frumoși”.
Acest lucru nu este de dorit nici în cazul în care se realizează proteze totale, o culoare mult prea deschisă a garniturii de dinți va accentua aspectul de artificial și va atrage atenția în mod neplăcut asupra lucrărilor dentare.
Echipei medic stomatolog – tehnician dentar, nu îi revine numai sarcina de a reconstrui sau de a înlocui protetic dinţii pacienţilor, ci, în aceeaşi măsură, de a reda cât mai natural aspectul estetic al restaurărilor protetice.
Cum se transmite culoarea tehnicianului dentar?
Culoarea se poate transmite către tehnicianul dentar:
⦁ notată pe fișa de laborator;
⦁ prin fotografii trimise pe adresa de e-mail;
⦁ prin fotografii trimise pe whatsapp.
În cazul în care doriți să faceți fotografii, încercați să evitați folosirea blițului.
Recomandăm trimiterea fotografiilor pe adresa de e-mail înainte ca proba de metal să ajungă înapoi în laborator.
În cazul lucrărilor de ZrO2 sau ceramică presată, avem rugămintea de a trimite fotografiile în ziua amprentării cu specificația dacă dintele este vital sau devital.